Ce nu este iertarea

Ce nu este iertarea

Ne aflăm în Postul Pastelui,  postul dina­intea Invierii Domnului, este cel mai lung si mai aspru dintre cele pa­tru posturi de durata ale Bisericii Ortodoxe. Postul Pastelui este numit si Postul Mare. Mulți dintre noi suntem preocupați de respectarea postului alimentar ca regim vegetarian de dezintoxicare ce va fi ținut pentru 6 săptămâni. Dar aceasta reținere de la mâncare și băuturi trebuie insa insotita si de retinerea de la ganduri, pofte si fapte rele, ceea ce inseamna ca postul trupesc trebuie sa fie însoțit de post sufletesc.

Să profităm de acestă perioadă iertându-ne pe noi înșine sau pe cei pe care încă mai suntem supărați. Astfel ne purificăm sufletește, ne eliberăm de resentimente, ne facem un mare dar de iubire. Materialul de mai jos este preluat de adaptat de pe http://sfintii-arhangheli.ro/ (Seminariile Maicii Siluana) și sper să vă ajute și să vă orienteze în eforturile voastre.

”Iertarea nu este uitare

  • Rănile aşa zis uitate au fost alungate în inconştient şi, de acolo, continuă să-i chinuie pe oameni. Pentru a le trata şi vindeca este nevoie să fie readuse în conştient.
  • Iertarea cicatrizează rănile emoţionale. Atunci ne putem aminti evenimentul fără resentimente. Nu mai suferim.

Iertarea nu este doar un act imediat al voinţei

  • Mulți se simt vinovaţi, sau îi învinovăţesc pe ceilalţi, pentru că nu iartă imediat. Dar iertarea nu este un act eroic de voinţă în care ne suprimăm emoţiile, ci este un act al întregii noastre fiinţe şi cere participarea tuturor puterilor noastre sufleteşti: inimă, inteligenţă, voinţă.
  • Cine sare peste etapele transformării emoţionale şi ale vindecării nu face decât să panseze o rană infectată. Aceasta va sfârşi prin a se infecta şi mai rău.
  • Simţirea mâniei şi simţirea lăuntrică a nedreptăţii face parte din procesul iertării.
  • Este nevoie de timp şi pentru vindecare şi pentru iertare; nu trebuie să bruscăm ceea ce se petrece în noi.
  • E nevoie să discernem între simţirea mâniei şi dorinţa de răzbunare, fantasmele legate de „dreptatea” pe care trebuie să ne-o facem singuri, etc.
  • Mânia este o emoţie sănătoasă, o putere a sufletului pe care Dumnezeu ne-a dat-o ca să ne putem apăra integritatea. Nu mânia este păcatul, ci ura şi patimile pe care le poate stârni.
  • Important este să luăm decizia de a nu ne mai răzbuna, în nici un fel. Răzbunarea este inutilă şi devastatoare. E nevoie să facem pace lăuntrică, pace emotivă.

Iertarea nu înseamnă scuzare

  • A scuza, înseamnă a nu-l considera responsabil pe cel care ne-a ofensat. Când cineva ne face un rău fără să vrea, sau fără să ştie, nu are de ce să ne ceară iertare, dar trebuie să ne ceară scuze.
  • Dar dacă cineva a voit să ne facă rău, a vrut să ne rănească, nu mai e vorba de scuze. Tendinţa de a-l scuza pe cel care ne-a ofensat se bazează pe circumstanţele atenuante oferite de trecutul său sau de alte circumstanţe. Dar nici o vină, fie şi explicabilă, nu poate fi scuzabilă. Ea poate fi doar iertată.

Iertarea nu este sinonimă cu împăcarea

  • Iertarea se referă la fapta care a rănit relaţia. Împăcarea este o urmare a iertării dar poate să nu aibă loc. Dacă după acordarea iertării, simţim că prin împăcare relaţia noastră nu ar creşte în profunzime, e mai bine să renunţăm pur şi simplu la ea pentru păstrarea păcii. Pacea înseamnă să nu te răzbuni şi să nu doreşti să te răzbuni.
  • Din nefericire, mulţi oameni se împacă fără a-şi ierta unii altora ofensele ca să nu „mai dezgroape morţii”, dar fără recunoaşterea şi numirea suferinţelor pe car le-am produs sau pe care le-am suferit, nu există împăcare adevărată. Adevărul trebuie rostit.
  • Împăcarea presupune iertare, iar iertarea presupune rostirea adevărului.

Iertarea nu se impune

  • Iertarea este o manifestare a iubirii. Persoana care iartă trebuie să-şi asume în mod liber alegerea pe care a făcut-o, fără a pretinde ceva de la cel pe care îl iartă.
  • Putem să ne dorim să fim iubiţi de cei din jurul nostru în ciuda faptelor noastre rele, dar nu le putem pretinde acest lucru.
  • Iertarea se dă, se cere, dar nu se pretinde.

Iertarea nu este renunţare la ceea ce ni se cuvine

  • Iertarea nu exclude dreptatea. Un hoţ iertat nu este scutit de a restitui păgubaşului cele furate.
  • Iertarea nu anulează consecinţele unei fapte rele sau a unui cuvânt rău. Iertarea nu este un act de dreptate, ci o faptă de iubire pentru reabilitarea celui vinovat. Aceasta înseamnă a nu-l confunda pe răufăcător cu fapta sa şi a urî păcatul, iubindu-l pe păcătos.

Iertarea nu-l schimbă pe celălalt

  • Când iertăm, se întâmplă, cu adevărat, ceva extraordinar, dar cu cel ce iartă, nu cu cel iertat. Acesta, poate conştientiza şi el minunea şi îşi poate schimba atitudinea sau comportamentul, dar puterea iertării se manifestă în noi. Pe noi ne vindecă, nouă ne dă pacea, nouă ne dă puterea să ne rugăm pentru celălalt.
  • Nu trebuie să iertăm aşteptând schimbarea celuilalt.

Tema pentru acasă

În fiecare zi din săptămâna care urmează, de preferat seara înainte de culcare, faceţi următorii paşi spre iertare:

  • Desenaţi-vă „râul vieţii”, notând pe meandrele lui, momentele cele mai semnificative pe care vi le amintiţi.
  • Amintiţi-vă şi povestiţi în scris (în fiecare zi) câte o întâmplare dureroasă din copilărie. Numiţi şi descrieţi pe scurt persoanele implicate.
  • Numiţi sentimentele negative pe care le-aţi avut în timpul întâmplării.
  • Cum s-a sfârşit întâmplarea şi ce urmări credeţi că a avut în viaţa dumneavoastră?
  • Ce sentimente aveţi acum faţă de persoanele respective?”

Leave a Reply