Tulburarea de stres posttraumatic

Autor: Anca Bucur, psiholog
 

Elementul esenţial al stresului posttraumatic îl constituie apariţia de simptome ca urmare a trăirii unui eveniment traumatizant, care implică:
experimentarea personală directă a unei situații ce a implicat moartea efectivă sau ameninţarea cu moartea, ori vătămarea serioasă sau ameninţarea integrităţii corporale proprii;
– faptul de a fi martor la un eveniment care implică moartea, vătămarea sau ameninţarea integrităţii corporale a altei persoane;
a afla despre moartea violentă sau inopinată, despre vătămarea serioasă, ori despre ameninţarea cu moartea ori vătămarea suferită de un membru al familiei sau de o altă persoană apropiată. Răspunsul persoanei la eveniment trebuie să comporte frica intensă, neputinţa sau oroarea (sau, la copii, răspunsul trebuie să implice comportamentul agitat sau dezorganizat)

Evenimentele traumatice care sunt experientate direct includ, dar nu sunt limitate doar la acestea, lupta armată, atacul personal violent (viol, agresiune fizică, prădare, atac banditesc), faptul de a fi răpit, de a fi luat ostatec, atacul terorist, tortura, încarcerarea ca prizonier de război sau într-un lagăr de concentrare, dezastrele naturale sau provocate de om, accidentele de automobil /tren/aviatice severe ori a fi diagnosticat cu o maladie care ameninţă viaţa. La copii, evenimentele traumatice sexuale pot include experienţele sexuale inadecvate din punctul de vedere al dezvoltării, fără violenţă ori vătămare.
A fi martor la evenimente include, dar nu se limitează la acestea, asistarea la vătămarea gravă ori moartea nenaturală a unei alte persoane datorată unui atac violent, unui accident, război sau dezastru, ori vederea inopinată a unui cadavru sau a unei părţi de cadavru.
Evenimentele experientate de alţii şi despre care a aflat persoana afectată includ, dar nu se limitează la acestea: atacul violent la persoană, un accident ori o vătămare gravă suferită de un membru al familiei sau de o persoană apropiată; aflarea ştirii morţii inopinate, subite, a unui membru al familiei ori a unei persoane apropiate, ori aflarea faptului că propriul său copil are o maladie care-i ameninţă viaţa. Tulburarea poate fi extrem de severă sau de lungă durată, când stresorul este un act premeditat (de ex., tortura, violul).

Cât de frecventă este TSPT
Studiile arată că aproape 90% dintre americani au trăit un eveniment traumatic în cursul vieții lor (accidente auto, agresiuni fizice sau sexuale, jafuri, accidente de muncă, dezastre naturale, etc). Dintre aceștia 9% au dezvoltat tulburarea de stres posttraumatic. Femeile prezintă un risc de douî ori mai ridicat decât bărbații. În prezent nu există informaţii referitoare la prevalenta în populaţia generală din alte ţări. Studiile pe indivizii expuşi riscului (de ex., grupuri expuse unor incidente traumatice specifice) oferă date variabile, cu cele mai mari rate (mergând de la 1/3 la mai mult de 1/2 dintre cei expuşi) constatate printre supravieţuitorii unui viol, luptei şi captivităţii, internărilor pe motive etnice şi politice şi genocidului. Dacă evenimentele traumatice survin pe fondul unei suferințe psihologice (ex. depresie, anxietate) pot determina apatiția mai frecventă tulburării. În general copiii și persoanele vârstnice sunt mai vulnerabile.

Simptomele TSPT
O persoană care dezvoltă o tulburare de stres posttraumatic prezintă trei mari categorii de simptome:
 Retrăirea continuă a evenimentelor traumatice prin gânduri, emoții, coșmaruri (simptome de retrăire)
 Încercarea de a evita voluntar sau involuntar tot ce i-ar putea aminti de trauma suferită (simptome de evitare și anestezie emoțională)
 Persoana se află frecvent în stare de alertă și hipervigilență în lipsa unui pericol imminent (simptome de hiperexcitabilitate)
Intensitatea și durata tulburării de stres posttraumatic sunt foarte variabile mergând de la câteva săptămâni la ani de zile. Aproximativ jumătate dintre persoanele cu simptome de stres posttraumatic se reabilitează spontan în decurs de unul-doi ani. În alte cazuri tulburarea se poate croniciza.

Tulburări associate TSPT
30% – 80% dintre persoanele cu tulburare de stres posttraumatic vor dezvolta un episod depresiv major, ceea ce se va manifesta printr-o stare de oboseală și epuizare extremă, lipsa de interes și plăcere pentru orice.
Alte tulburări care pot apărea sunt anxietatea, atacul de panică, fobii, probleme medicale și/sau psihosomatice (ex. dureri cronice, colon iritabil, fibromialgie), tulburări ale sexualității (ex. tulburări de erecție, frigiditate), consumul abuziv de droguri, alcool sau medicamente.
O persoană care a trăit un eveniment traumatizant poate dezvolta simptome de TSPT luni sau chiar ani mai târziu. Apariția/agravarea simptomelor pot fi declanșate de alte evenimente (ex. pensionarea, aniversări)

Posibilități de tratament
Revenirea la a fi ”la fel ca înainte”, ștergerea amintirilor traumei sunt dorințe universale ale celor ce au trăit experiențe dureroase. Dacă acest obiectiv e puțin probabil de a fi atins, găsirea unui nou echilibru și integrarea traumei în experiența de viață scopuri mai realiste.

A consulta un psiholog sau un medic psihiatru este o decizie personală care te-ar putea ajuta să mergi mai departe, să scurtezi timpul în care rănile sufletești provocate de traumă vor fi vindecate, să nu fii singur în acest proces. Metodele de tratament ce pot fi folosite sunt:
• Psihoterapia cognitiv-comportamentală
• Tehnici de eliberare emoțională – EFT (Emotional Freedom Technique)
• Grupuri de susținere
• Tehnica terapeutica Bowen

Recomandări pentru victime
• Nu vă izolați
• Fiți atenți la consumul excesiv de alcool, tutun, medicamente
• Nu evitați să vorbiți despre evenimentul traumatic
• Reluați-vă activitățile cotidiene
• Informați-vă asupra tulburării de stres posttraumatic
Dacă simptomele presistă mai mult de 6 luni este recomandat să consultați un psiholog sau un medic psihiatru.