Valoarea de sine

Valoarea de sine

Într-o zi, un tânăr a venit la un bătrân înțelept să-i ceară sfaturi.

– Înțeleptule  am venit la tine pentru ca ma simt atât de mic, de neînsemnat  nimeni nu da doi bani pe mine și simt ca nu mai am forța sa fac ceva bun… Ajuta-ma, învață-mă cum să fac sa fiu mai bun ? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine ?
Fără ca măcar sa se uite la el, bătrânul îi spuse :
– Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate după aceea…
Apoi, după o mica pauza adaugă :
– Dacă însă m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca aș rezolva problema mea mai repede și aș putea să mă ocup și de tine.
– Aaa… incantat sa va ajut – bâigui tânărul cam cu jumătate de gura, simțind ca iarăși e neluat în seama și amânat.
– Bine – încuviința bătrânul învățat. Își scoase din degetul mic un inel și-l întinse băietanului adăugând :
– Du-te degrabă la târg  Trebuie sa vând inelul acesta pentru ca am de plătit o datorie. E nevoie însa ca tu sa iei pe el cât se va putea de multi bani. Ai grijă ca nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai putin de un bănuț de aur. Pleacă și vino cu banii cât mai repede.

Tânărul lua inelul și plecă. Odată ajuns în târg începu sa arate inelul în stânga și-n dreapta, pentru a găsi un cumpărător. Oamenii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apuca sa le zică de bănuțul de aur unii râdeau  alții se încruntau sau îi întorceau imediat spatele. Un moșneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur și ca nu poate sa obțină un asemenea preț pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint și unul de cupru, dar tânărul știa ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un bănuț de aur, asa că refuză oferta. După ce bătu târgul în lung și-n lat, răpus nu atât de oboseala, cât mai ales de nereușită, se întoarse la bătrânul înțelept.

Flăcăul și-ar fi dorit sa aibă el o moneda de aur pe care s-o poată da în schimbul inelului, ca sa-l poată scăpa pe învățat de griji și, astfel, acesta sa se poată ocupa și de el. Intra cu capul plecat.
– Îmi pare rău – începu el – dar n-am reușit sa fac ceea ce mi-ați cerut. De-abia dacă aș fi putut lua doi sau trei bănuți de argint pe inel, dar nu cred sa pot păcăli pe cineva cu privire la adevărata valoare a inelului.
– Nici nu-ți imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tinere prieten! – spuse zâmbitor înțeleptul. Ar fi trebuit ca mai întâi să cunoaștem adevărata valoare a inelului. Alergă la bijutier! Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cât face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul și întreabă-l cât ți-ar da pentru el. Dar, oricât ți-ar oferi, nu-l vinde. Întoarce-te cu inelul!

Flăcăul plecă în goană… Bijutierul examina atent micul inel, îl privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, îl răsuci și apoi zise:
– Spune-i învățătorului ca dacă ar vrea sa-l vândă acum, nu-i pot oferi decât 58 de bani de aur pentru acest inel.
– Cuuum, 58 de bani de aur ?!? – exclama năucit tânărul.
– Da, răspunse bijutierul. Știu ca-n alte vremuri ar merita și chiar 70, dar dacă vrea sa-l vândă degrabă, nu-i pot oferi decât 58.
Tânărul mulțumi și se întoarse degrabă la învățat, povestindu-i pe nerăsuflate cele întâmplate.
– Ia loc, te rog – îi spuse acesta după ce-l asculta. Tu ești asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa și unică. Și, ca și în cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta.
Spunând acestea, lua inelul și și-l puse din nou pe degetul mic.
– Cu toții suntem asemenea lui, valoroși și unici, perindându-ne prin târgurile vieții și așteptând ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze…

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se străduie  lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta și sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiți va mereu cât de mare este valoarea voastră  chiar dacă multi din jur va ignora sau par sa nu-și dea seama cât sunteți de prețioși.

Leave a Reply