Crăciunul – Sărbătoarea Nașterii Domnului

Crăciunul – Sărbătoarea Nașterii Domnului

„Mulți oameni din prezent nu mai au nici o altă relație cu sărbătoarea Crăciunului în afară de împodobirea pomului de Crăciun. Însă acest pom de Crăciun este simbolul cel mai recent al sărbătorii de Crăciun. Chiar în regiunile în care a apărut mai întâi, este cunoscut doar de circa o sută de ani. El nu este, așa cum cred mulți, o tradiție păgână străveche. Pe cât este de nou obiceiul pomului de Crăciun, pe atât este de veche, de străveche, în schimb, marea sărbătoare a omenirii, care se află acum înaintea noastră. Cât timp omul a simțit  a presimțit și a știut pe Pământ ceea ce conduce în sus, dincolo de omenesc, înspre omenescul divin, ceea ce îi înalță pe oameni deasupra lor înșiși  atât timp a cunoscut el această sărbătoare grandioasă de Crăciun. În Evanghelia după Ioan se găsește o expresie care poate fi valabilă drept laitmotiv pentru ideea sărbătorii de Crăciun: „trebuie ca El să crească, iar eu trebuie să mă micșorez . În aceasta, noi găsim schițata relația dintre două sărbători anuale importante. Ioan mărturisește chiar despre sine că el trebuie să se micșoreze  în timp ce Cristos crește. Când este ziua cea mai lungă din an, este sărbătoarea lui Ioan. Dar dincolo de aparența exterioară materială, din efemeritatea ei se înalță ceea ce este exprimat frumos în Evanghelia după Ioan prin cuvintele: „Şi Lumina strălucește în întuneric”, în ziua care începe să se micșoreze  a sărbătorii lui Ioan. În interiorul întunericului trăiește lumina, care este mai luminoasă, mai vie decât toate aparențele materiale ale luminii – lumina spirituală. Iar viața marii lumini din întuneric este conținutul sărbătorii creștine de Crăciun, care a fost sărbătorită în timpurile vechi în toate religiile, și care a indicat în mod profetic spre marele Erou Solar spiritual, spre Iisus Cristos.

Astăzi noi înțelegem sărbătoarea creștină de Crăciun, prin concepția spiritual-științifică despre lume, drept sărbătoare care a fost percepută timp de două milenii ca sărbătoare a marelui ideal. Când, în noaptea de Crăciun, în întunericul de la miezul nopții începe serviciul divin și sunt aprinse lumânările, atunci ele luminează în întuneric. Asta înseamnă că, atunci când totul pe Pământ va cădea cândva pradă morții exterioare – așa cum, de asemenea, absolut tot ceea ce este pur omenesc va cădea pradă morții –, atunci, așa cum a fost realizat de Cristos într-adevăr, în corp trăiește sufletul triumfător, care se înalță din vălul corporal la o viață luminoasă, chiar dacă Pământul, în calitate de corp material, este sfărâmat în nenumărați atomi. Din acest întuneric, din acest declin al Pământului, sufletul întregului Pământ se va înălța cu toate sufletele omenești care vor fi preluate în acest suflet al Pământului. Şi pentru faptul că nu numai sufletul Pământului atinge aceasta, ci și pentru că, de asemenea, toți oamenii de pe Pământ au aceeași certitudine, pentru aceasta a fost Iisus Cristos modelul, idealul.

Şi astfel nu numai Soarele fizic este imaginea ființei lui Cristos  ci și Soarele spiritual în creștere  Când toate puterile vor fi transformate, iar trupul Pământului va fi incandescent de iubire, atunci Pământul va fi străbătut în întregime de principiul-Cristos. Lumina de Crăciun este simbolul pentru aceasta.

Cei trei regi sunt simboluri, la fel ca şi darurile lor: aurul, simbolul adevărului şi al puterii regale, smirna, simbolul învingerii morții, tămâia, simbol pentru substanțele eterice spiritualizate, în care se împlinește Dumnezeul care a învins moartea. Prin cele trei simboluri, Cristos se arată a fi rege, învingător al morții  împlinire a întregii evoluții pamântești. Orice inițiat în ezoterism percepe astfel nașterea copilului divin, presimțit în misterii deja înainte de vremea lui Cristos și viețuit chiar și după aceea. Misteriile nu erau instituții bisericești și școli în sens exterior, ci locuri de educare și în același timp lăcate de cult, în care omul învață înțelepciunea, răbdarea și credința care este în același timp știința și cunoaștere  Au existat misterii mari şi mici. Cel care era admis după felurite încercări în misteriile mici, vedea reprezentații dramatice ale adevărurilor eterne, pe care inițiatul superior le viețuiește în sine însuși  Cele mai importante momente ale evoluției omenirii se pot compara, la scară mică, cu experiențele de viață pe care le face un om născut orb, când este operat: înaintea lui se ridică o lume complet nouă. Inițiatului i se deschid ochii spirituali. Lui i se deschide o lume a spiritului în lumină şi culoare, o lume complet nou, mult mai mare decât cea fizică, cu toate ființele şi locuitorii ei. Toate lucrurile îi apar vivifiate. În acel moment iniţiaţi vieţuiesc naşterea Sinei lor superioare. Aceasta se numea sărbătoarea lăuntrică a lui Christos. Ceea ce puteau vieţui aceşti aleşi, şi ceea ce mai pot vieţui şi astăzi iniţiaţii era, pentru cei din misteriile mici, un ideal pe care ei puteau spera să-l atingă, unul mai curând, altul mai târziu. Cine ştie că fiecare om trebuie să treacă prin multe vieţi, acela poate fi sigur că şi în el trezirea sa, acea iniţiere, va deveni cândva realitate; că se va realiza în el trezirea lui Cristos  Noaptea sfântă*, Crăciunul, când lumina va lumina în lăuntricul său. Atunci se va inversa acel verset din Evanghelia lui Ioan: Şi lumina va fi cuprinsă în întuneric.”

(fragment din conferința IMPORTANȚA CRĂCIUNULUI DIN PUNCTUL DE VEDERE SPIRITUAL-ȘTIINȚIFIC – Rudolf Steiner, Leipzig, 15 decembrie 1906)

Crăciun fericit cu pace, lumina, căldura în suflete și multe bucurii.

Cu drag, Anca

Leave a Reply

*