Aromaterapie

Pe ce se bazeaza actiunea aromaterapiei? Centrii mirosului la om se gasesc în partea creierului care raspunde de sfera emotională. De aceea toate mirosurile au o oarecare conotatie emotională, ele trezesc senzatii plăcute sau neplăcute. În natură nu exista un miros la care sa fim indiferenți. Acesta este principiul de bază al aromaterapiei.

Aromaterapia poate fi folosită cu succes și în boli de natură cardiovasculară, respiratorii, digestive, endocrine, alături de alte metode de tratament. Este cunoscut faptul că adesea cauza unei boli este stresul cronic, de aceea, în timpul tratamentului e bine să avem în vedere nu doar organul bolnav, ci și starea emotională. Aromaterapia nu numai că echilibrează starea emotională, ci scade și tensiunea nervoasă, armonizează activitatea și elimină inhibițiile sistemului nervos central.

Atâta timp cât nu există schimbări drastice în organism, ci numai tulburări în reglarea funcțiilor lui, se poate folosi cu succes numai aromoterapia. :

*  În insomnia provocată de oboseală de foarte mare ajutor sunt uleiurile din melisă, mentă, lămâie, salvie și levanțică.

*  migrena provocată de schimbările vremii se tratează cu ulei de busuioc, mușețel, eucalipt, levănțică.

*  în cazurile de hipertensiune se folosește melisa.

Datorită proprietăților terapeutice unice, uleiurile volatile au o actiune binefăcătoare asupra pielii, circulației sangvine, mușchilor și articulațiilor. Aromaterapia este o soluție pentru cei care nu tolereaza unele medicamente. Foarte eficientă este aromaterapia aplicata la copiii de vârstă școlară, pentru preșcolarilor însă le este interzisă.

 Cum se folosesc uleiurile esențiale în tratamente

  • Cea mai simplă metodă de folosire este să deschideți flaconul cu ulei și să mirosiți.
  • Puteti pune putin ulei pe un tampon de vata umezit în prealabil sau puteți picura câteva picături de ulei pe pernă (mirosul va rezista foarte mult).
  • Uleiul poate fi adăugat în candela de aromaterapie sau poate fi pulverizat prin cameră. Pentru aceasta se pun într-un pulverizator câteva picaturi de ulei și se adaugă apa. Se agită bine înainte de pulverizare.
  • În cazurile de răceală sau boli de piele, în cazul în care aveți probleme ale căilor respiratorii sau dureri de cap sunt recomandate inhalațiile (intr-un vas cu apă fierbinte se adauga câteva picături de ulei).
  • Medicii spun că și uzul extern al uleiurilor volatile se încadrează tot în aromaterapie. Înainte de a folosi extern un ulei sau altul trebuie sa faceți un test al pielii, pentru a vedea care este reacția organismului la acel ulei: picurati ulei la incheietura cotului și observați care este reacția după zece ore.
  • La metodele de uz extern trebuie adaugate băile, masajele, frecțiile și compresele. Uleiul se adaugă în baie (sase-opt picături la 200 de litri de apă), iar apa trebuie să fie calduță. Această baie trebuie sa dureze între 5 si 30 de minute. Dupa baie nu vă clatiți până a doua zi.

 Iată mai jos rețete pentru câteva suferințe psihologice, ce se pot prepara și aplica foarte ușor acasă.

Remediu pentru relaxare

Amestecați:

–          30 picături de ulei esențial de melisă

–          30 picături de ulei esențial de citronella

–          20 picături de ulei esențial  de chiparos

–          20 picături de ulei esențial de lavandă

–          20 picături de ulei esențial de pin

–          10 picături de ulei esențial de busuioc

Adăugați 30 picături din amestec în 200-300 ml gel de duș sau 3-5 picături pe buretele de baie sau 6-10 picături amestecate cu apă în candela de aromaterapie. Un bun remediu pentru relaxarea minții și corpului, pentru a vă regăsi armonia și liniștea interioară.

Remediu pentru stres și dureri de cap

Amestecați:

–          100 ml ulei din sâmburi de struguri

–          10 picături de ulei esențial de mușețel

–          10 picături de ulei esențial de rozmarin

–          7 picături de ulei esențial de lavandă

–          5 picături de ulei esențial de citronella

–          5 picături de ulei esențial de melisa

Masați ușor fruntea, tîmplele și ceafa cu acest amestec de uleiuri. În câteva minute durerea de cap se ameliorează, mușchii și țesuturile se detensionează, se instalează o stare de bine. Păstrați amestecul în sticlă închisă la culoare, în loc întunecos la max. 25 grade Celsius.

Remediu pentru HIPERACTIVITATE (LA COPII)

Difuzat în aer sau în candela de aromaterapie:
ulei esenţial de muşeţel: 10 picături
ulei esenţial de portocale dulci: 10 picături;

de 2 ori câte 5 minute.